Luna mea favorită

 

 

 

Data:    29.07.2021    |    Locația: Sansimion

Descriere:

 

 

De când am început activitățile din cadrul programului POCU, luna iulie a fost luna mea favorită. În această lună am pus accentul pe realizarea unui videoclip.
Pregătirea pentru acest videoclip a fost o experiență plăcută atât pentru tinerii aflați în program, cât și pentru mine.

În prima fază am discutat despre cum vede fiecare fenomenul de discriminare. Am notat ideile fiecăruia, și am redactat povestea unei fete tinere, care a avut o soartă tristă, plină de suferință. Această fată și-a pierdut părinții la vârsta de 15 ani, iar Protecția Copilului a trimis-o într-un centru de plasament. Acolo nu a fost primită cu bucurie de ceilalți tineri, ei au încercat să-i facă viața un iad.
Povestea noastră arată într-un mod clar ce înseamnă să fi exclus dintr-un grup și să fi discriminat în cadrul societății.

Copii au fost foarte mândrii de videoclipul de câteva minute, pe care am reușit să-l realizăm împreună. Fiecare dintre noi am fost discriminați într-un mod sau altul în comunitate, deci am înțeles profund suferințele prin care a trebuit să treacă această tânără fată.
La sfârșitul activității, ne-am propus ca niciodată să nu discriminăm o persoană doar pentru că este altfel, decât noi. O persoană discriminată poate fi rănită sufletește pentru tot restul vieții, nimeni nu are dreptul să cauzeze astfel de suferințe pentru semenii săi.

Sunt foarte mulțumită și fericită că am avut ocazia să lucrez cu tineri așa de sufletiști și empatici.

Pedagog social – Sansimion

 

 

Galerie

Raport eveniment